„Mi-am dat seama că de câțiva ani, rând pe rând, mi-a dispărut bucuria de a mai sărbători orice: Paște, Crăciun, revelion, nunți, botezuri, cumetrii, până și ziua mea de naștere.” Așa începe una dintre cele mai puternice confesiuni scrise în ultima vreme privind legătura dintre traumă, corp și identitate. Textul semnat de psihologul Adina Petre a fost publicat în comunitatea Write the Truth Space, un spațiu de scriere creat de Alexandru Gavriliu și Alina Marian, pe care autoarea spune că îi apreciază enorm.
Sursă foto: Shutterstock
„Nu mai suport oamenii agitați și nevrotici, nu mai pot să stau cu oameni care nu sunt conectați la sine, la mine, la sănătate. Nu mai vreau să fiu înconjurată de mâncare care îmi face rău și nu mai am răbdare să ascult oameni vorbind despre nimic. Dar mai presus de toate, nu mai suport tensiunea iminentă unui abuz”, mărturisește Adina Petre.
Ea scrie că a început să vadă altfel…

Mai multe ştiri
De la foame și abandon la prima generație de studenți. Cum pot fi schimbate destinele copiilor de la sat
Cum putem ține copiii din comunitățile vulnerabile la școală. Sentimentul că „cineva mă vede”, cel mai important
Ministrul Educației își donează salariul, după criticile că stătea pe telefon în timpul discursului unei eleve în lacrimi