Candidații care luptă pentru a ocupa un post în învățământ au aflat, marți, rezultatele probei scrise a concursului de Titularizare 2025. Notele sunt afișate la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul dedicat. Candidații nemulțumiți de note pot depune contestații.
Astăzi candidații află rezultatele probei scrise de la Titularizare 2025 FOTO: Arhiva Adevărul
UPDATE Rata notelor de cel puțin 7 – 43,52%, mai mare decât anul trecut
Din totalul celor aproape 40.000 candidați cu drept de participare (39.737), s-au prezentat la proba scrisă, susținută pe 15 iuliie, 86% (34.172). Dintre aceștia, 2.965 de candidați s-au retras în condițiile prevăzute de metodologie (2.806 candidați din motive personale, respectiv 159 de candidați din motive medicale), iar 26 de candidaţi au fost eliminaţi din examen (dintre care 24 pentru fraudă/tentative de fraudă), a comunicat Ministerul Educației și Cercetării. În final, au fost…





Mai multe ştiri
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat 320 de programe școlare pentru liceu. Ce limbi moderne sunt incluse
Ministrul Educației pune rezultatele slabe la simulări pe umerii părinților. Director: „Din viața copilului lipsește părintele, plecat în străinătate, la muncă”
Prima de carieră didactică în 2026. Cine primește bani și cum se pot cheltui