Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat vineri, 11 iulie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, unde a luat masa alături de managerii spitalelor, exact cu aceeași mâncare pe care o primesc pacienții, așa cum a promis anterior.
Alexandru Rogobete/FOTO: Facebook
În timpul vizitei, ministrul Sănătății a constatat că mânacarea „este preparată corespunzător, servirea este impecabilă, iar respectul față de pacient se vede în fiecare detaliu.”
„Așa cum am promis, iau masa alături de managerii spitalelor, exact cu aceeași mâncare pe care o primesc pacienții!
Astăzi, în timpul vizitei oficiale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, am verificat atât stadiul investițiilor în derulare, cât și condițiile din bucătăria spitalului. Mâncarea este preparată corespunzător, servirea este impecabilă, iar respectul față de pacient se vede în fiecare detaliu.
Pentru a mă convinge…





Mai multe ştiri
Val de angajări în sănătate: Peste 7.600 de posturi ar urma să fie scoase la concurs în spitalele publice
Un medic demontează miturile caniculei: berea nu hidratează, iar apa băută dintr-o dată nu ajută
Avertismentul medicilor privind pastilele banale din farmacii care pot deveni toxice sau își pierd efectul din cauza caniculei