«Istoria românilor/României» va deveni disciplină distinctă în trunchiul comun la liceu, a anunțat Ministerul Educației, în urma discuțiilor și întâlnirii de lucru avute cu reprezentanții Academiei Române și ai facultăților de istorie din universități.
Istoria românilor, materie distinctă la liceu. Arhivă
„După clarificarea păstrării limbii latine în curriculumul de specialitate, mă bucur să fiu ministrul care poate contribui, alături de specialiștii de top ai domeniului, la readucerea după câteva decenii a «Istoriei românilor și a României» (nu va fi definitivat de Academia Română) ca disciplină de sine stătătoare la nivel liceal”, a afirmat Daniel David.
Ministrul a mai anunțat că în urma discuțiilor cu reprezentanții Academiei Române și ai facultăților de istorie, „acceptând Memoriul serios și responsabil al acestora”, au convenit că „vom colabora pentru a asigura în cadrul universităților…

Mai multe ştiri
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Viața de student român în Franța: cămine de lux, masă cu 1 euro, ajutor pentru chirie. „Probabilitatea de intrare la această școală a fost de 4%“
Cutremur la Inspectoratul Școlar Buzău. Instanța suspendă actele conducerii după schimbarea a șapte directori