-
SuperLiga: Hermannstadt – UTA, vineri, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: Unirea Slobozia – Dinamo, vineri, 20:00, DGS 1
Potrivit măsurilor dispuse cu ocazia partidei, a fost întocmit un act de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal al României, informează news.ro.
Sancțiunile dictate de Jandarmerie după FCSB – Manchester United 0-2
Galerie Foto
“De asemenea, au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 71.300 de lei.
Subliniem faptul că, dintre acestea, două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 60.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.
Totodată, a fost aplicată o sancţiune complementară privind interzicerea accesului la competiţiile…





Mai multe ştiri
Dennis Man a încasat 16.000.000 de euro!
Mario Ioniță, gol de 3 puncte pentru Petrolul cu UTA! Puștiul de 19 ani a marcat unicul gol al partidei
Întrebat despre Andrei Șucu și Diana Șucu, Daniel Pancu a spus ce a făcut Dan Șucu și cum l-a refuzat