-
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, joi, 18:00, DGS 1
În timpul partidei, de mai multe ori, fanii ambelor echipe au scandat în același timp „Ucideți toți sârbii”, pe fondul confictului pe care Serbia îl are cu Albania și Croația de zeci de ani, în special din cauza disputelor teritoriale de după destrămarea Iugoslaviei.
Serbia a amenințat că se retrage de la EURO 2024
La miezul nopții, Jovan Surbatovic, secretarul general al Federației de Fotbal din Serbia, a făcut un anunț neașteptat, în care a avertizat că țara sa ia în calcul chiar și retragerea de la turneul final.
„În primul rând, vreau să le mulțumesc suporterilor pentru sprijinul acordat în meciul cu Anglia și sper că vom bate Slovenia.
Ce s-a întâmplat e scandalos și le vom cere celor de la UEFA să aplice sancțiuni, chiar dacă asta ar însemna că nu vom mai continua la acest turneu.
Ce s-a întâmplat merită cele mai dure sancțiuni, în așa…





Mai multe ştiri
”Am dus lipsă”. Ce a spus despre venirea unui antrenor
”Sunt în modul de supraviețuire”. După OPT operații în TREI luni, ar putea să lase toată planeta ”mască”, la 45 de ani
Inter a decis să-l vândă la finalul sezonului! Suma cerută de trupa lui Cristi Chivu