Speakerii locali și internaționali ai Dare to Learn – cel mai
mare eveniment din Europa dedicat profesorilor, trainerilor în HR, managerilor
și antreprenorilor – încurajează cadrele didactice, precum și restul
personalului de învățământ pre-universitar și universitar din România să abordeze
diferit provocările cu care adesea se confruntă în activitatea educațională.
Provocările pot fi transformate în tot atâtea oportunități,
cu ajutorul unor metode și tehnici moderne de învățare, testate și aplicate de
cei mai buni experți în educație din țară și la nivel global, lideri care se
vor reuni, în toamnă, pentru prima dată pe aceeași scenă, la prima ediție a
evenimentului Dare to Learn.
„La Dare to
Learn, nu ai prelegeri, ci modele care demonstrează că se poate și că acolo
unde se poate, vom adapta”, consideră Radu Szekely, Președinte
al Fundației Dare to Learn și organizator al evenimentului Dare to Learn,…





Mai multe ştiri
Universitatea Româno-Americană lansează Facultatea de Arhitectură cu program integrat de licență și masterat în limba engleză, cu diplomă dublă româno-americană
Mobilizare uriașă în învățământ: 160.000 de profesori cer anularea austerității, dar se lovesc de o barieră constituțională. Ce riscă proiectul
Elevii de liceu vor studia din toamnă o nouă materie opțională care îmbină geografia și tehnologia informației