Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) va face mai multe controale pentru a mări numărul de probe de laborator prelevate la legumele și fructele produse în România. Reprezentanții consumatorilor aplaudă inițiativa.
Autoritatea Națională Fitosanitară va efectua mai multe controale în acest an – Foto Arhiv
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în acest an, numărul de probe verificate va fi cu 42% mai mare față de anul anterior.
Procesul de control va viza piețele din București și cele din fiecare județ al țării, fiind planificate acțiuni de monitorizare între luna mai și 31 august a.c. În această perioadă, se estimează că vor fi analizate 615 de probe, față de 434 cât au fost verificate în aceeași perioadă a anului precedent.
Legumele și fructele care vor fi supuse analizelor includ tomatele, castraveții, ardeii, cireșele, căpșunele, caisele, pepenii și zmeura. În plus, ANF a demarat…


Mai multe ştiri
Vaccin experimental pentru cancerul pancreatic cu răspuns imun la 98,9% dintre pacienții evaluați
Control de amploare la Spitalul Socola, după criza ploșnițelor. Rogobete amenință managerul cu demiterea
Cancerul pulmonar, traseul complet de la primele simptome. Investigații fără plafon, diagnostic în 28 de zile și tratament decontat prin CNAS