Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, care are în prezent interdicţia de a-și exercita funcţia de preşedinte al CJPrahova, şi-a depus candidatură pentru un nou mandat. Dumitrescu este sub control judiciar și cercetat pentru fapte de corupție, fiind acuzat de DNA că a luat mită.
Dumitrescu și-a depus candidatura pentru un nou mandat FOTO Inquam
„Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus astăzi, 24 aprilie a.c., semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. Decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi aleşi locali care i-au solicitat lui Dumitrescu să existe continuitate la nivelul administraţiei judeţene în contextul proiectelor de peste trei miliarde de euro din fonduri europene pe care CJ Prahova a reuşit să-i atragă în mandatul acestuia”, a transmis PNL Prahova într-un comunicat de presă.
La rândul său, Iulian Dumitrescu a transmis…






Mai multe ştiri
Luca Niculescu, întrebat dacă poate garanta că taxele nu vor creşte în 2027: „Veţi avea răspunsul în momentul în care vom face bugetul”
Războiul dintre doi baronași locali PNL l-a lăsat pe Bolojan cu ochii în soare. Culise
Ciprian Ciucu, atacuri dure la adresa partidelor: „AUR este un partid de extremiști neofasciști, USR-ul este un partid de agitați”. Ce spune despre PSD