Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, de luni până miercuri, 22-24 aprilie, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, consultările politice dintre cei doi șefi de stat vor viza, printre altele, teme privind consolidarea Parteneriatului Strategic și cooperarea politico-diplomatică și în domeniul apărării. Iar în prezența celor doi președinți vor fi semnate o serie de documente, vizând: apărarea, energia nucleară, investițiile și comerțul exterior.
Președintele va avea întâlniri cu reprezentanți ai comunității românești din Coreea Foto: Arhivă
„Intensificarea contactelor politico-diplomatice dintre cele două state, trendul pozitiv al schimburilor comerciale bilaterale, precum și multitudinea domeniilor în care există potențial și interes reciproc de colaborare reprezintă principalele premise care fundamentează decizia de a consolida…




Mai multe ştiri
Darău, despre întrevederea dintre Bolojan și șefa CCR: „Coincidență nefericită. În Parlament nu poţi să ascunzi o întâlnire”
CCR a votat 5-3 pentru amendamentul care îl lasă pe Fritz fără mandat. Cine a fost pentru și cine împotrivă SURSE
Bolojan critică investițiile în stadioane: „Nu umplem tribuna nici cu toți cetățenii comunei”