Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL pentru Primăria Capitalei, a relatat în emisiunea Insider Poltic că ar fi putut deveni ministru al Sănătății de mai multe ori.
Candidatul Coaliției a dat mai multe detalii cu privire la trecutul său FOTO Inquam
„Puteam să fiu de multe ori ministrul Sănătăţii în viaţa asta, dar nu am luat la momentele respective decizia de a face pasul ăsta. De multe ori mi s-a propus asta şi am zis că e mai bine să fiu eu convins că am ajuns în medicină până la un punct la care pot să iau decizia din ziua de azi. Să ştiţi că de multe ori puteam să fiu ministru al Sănătăţii”, a precizat Cîrstoiu, potrivit News, în cadrul emisiunii Insider Politic, explicând că a învățat multe de la actualul ministru al Sănătății, care i-a fost asistent de grupă în facultate.
Candidatul PSD-PNL a mai arătat că tatăl său a fost deputat și a lucrat la Legea Administraţiei Publice, iar străbunicul său a…






Mai multe ştiri
Luca Niculescu, întrebat dacă poate garanta că taxele nu vor creşte în 2027: „Veţi avea răspunsul în momentul în care vom face bugetul”
Războiul dintre doi baronași locali PNL l-a lăsat pe Bolojan cu ochii în soare. Culise
Ciprian Ciucu, atacuri dure la adresa partidelor: „AUR este un partid de extremiști neofasciști, USR-ul este un partid de agitați”. Ce spune despre PSD