Premierul Marcel Ciolacu a precizat că ar vrea ca un român să ocupe o funcție cât mai importantă la nivel european în urma negocierilor care vor avea loc în vară, atât PNL, cât PSD, urmând să negocieze pentru primirea unei poziții-cheie în structura UE.
NIcolae Ciucă și Marcel Ciolacu FOTO Mediafax
„Aș fi mândru ca și român ca președintele României să ocupe o funcție la nivel înalt. Cu adevărat, în această alianță sunt ferm convins, mai ales că vom avea o listă comună la europarlamentare, amândoi, împreună cu europarlamentarii, vom merge și vom negocia o funcție cât mai importantă din rândul comisarilor sau în biroul Comisiei Euopene”, a declarat Marcel Ciolacu.
„Românii vor de această dată o voce puternică românească în structurile europene, euro-atlantice.”, a completat președintele PSD.
Susținerea proiectelor comune
„România a mai luat astfel de decizii în trecut. Aşa am intrat în UE şi…





Mai multe ştiri
Pîslaru pune presiune pe partide: Legea salarizării trebuie adoptată până la 31 august sau pierdem 770 de milioane de euro
Băsescu dă vina pe Nicuşor Dan pentru ce se întâmplă cu Legea salarizării. „Degeaba a chemat partidele la Cotroceni”
România a informat NATO despre drona distrusă în apropiere de Neptun Deep. Țoiu: „Împreună cu Aliații vom asigura protecția”